Valeriu Cercel
Junior
Data inscrierii: 07/Oct/2009
Mesaje: 3
Localitate: Hamilton Canada
|
 Trimis: 09/10/2009 18:09 Titlul subiectului: Dragii mei, |
 |
|
Sper sa iasa un volum minunat caci am vazut atat de numeroase poezii frumoase pentru copii scrise de voi.
mai jos, vin si eu cu poezii pe aceasta tema, care ar acoperi in jur de 20 de pagini. Nu stiu nimic despre biografie.
Trebuie sau nu ?!
Sa fiti iubiti cu totii,
Valeriu Cercel
Poezioală desple Mos Clăciun
Copiii lăi, m-au supălat
La glădiniţă cu o veste,
Că Mos Clăciun, e o poveste,
Nu e, si nici n-a ezigstat,
Că nu ale nici sănioală,
Nici balbă albă, nasu’ losu,
Chial au si lâs, că noaptea Mosu’
Pe cosu casei nu coboală ;
Am fost atât de indispus
Si-am plâns cu laclimi suspinând,
Pe Mos Clăciun îl stiu decând
Pe mine balza m-a adus,
Da’ ca să mă conving, am stat
Cu ochii mici sub plăpumioală,
Făcându-mă că dolm de-aseală
Să-l văd si io măcal o dat’ ;
Întl-un tâlziu, palcă plin vis,
L-am auzit plin dolmitol
Pe la pălinţi, venind în zbol,
Că ei aveau geamul deschis,
Tiptil apoi, în pas glăbit,
Tlecu plin hol cu sacu-i plin,
Că i-am văzut umbla puţin,
La pomu’ male-mpodobit,
Sub cale-a pus Mosu’, galant
Si giucălii si ciocolată….
Vă povestesc io altădată
Că alţeva-i mai impoltant,
Că ulterior ţe a fost el gata
Si cum pe toate el le stie,
A tlas din sticla de lachie
Pitită în balcon de tata,
S-a dus si în bucătălie,
Si-a tot cătat plin fligidel,
(Că nu i-e flică lui de gel)
Mâncând cu dorință din piftie,
Si tot tiptil a si plecat,
Mai vesel palcă si vioi,
Da’ milosea a ustuloi
Pe flunte îndată ce m-a sălutat,
Asa că io, as vlea să stie
Copiii lăi, că Mos Clăciun
Ezigstă si e tale bun……
Si fălă să fac băscălie,
Îi plaţe ţuică si piftie….
Cledeţi-mă când io v-o spun !
P.S.
Am povestit ţe s-a-ntâmplat
Si lu tăticu’ si mămica,
Si flate, toată ziulica
Atât de mult s-au minunat !
Gata .
Poezie de Crǎciun
A sosit din nou Crǎciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul,
La covrigi şi la nuci multe ;
Printre fulgi din cer coboarǎ,
Bucuros cu nasu’ roşu’
Şi cu cerbi la sǎnioarǎ,
Plin de daruri vine Moşu’ ;
Bradul e împodobit,
Iar copii toţi aşteaptǎ,
“Iatǎ-mǎ cǎ am sosit !”…
Nu se-aude nici o şoaptǎ ;
Ho ! ho ! ho ! bǎieţi şi fete,
De un an nu ne-am vǎzut,
Sunt la uşǎ multe ghete,
Chiar şi ele au crescut !
Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost :
Tu Ileanǎ, eşti mai micǎ,
Pentru tine am bomboane
Şi-o frumoasǎ pǎpuşicǎ
În rochiţǎ cu volane ;
Lui Gigel, nişte patine,
(M-a cam bâzâit puţin !)
Da’ la şcoalǎ-nvaţǎ bine
(Iaca musafirii vin !)
Lui drǎguţu’ de Ionel,
O maşinǎ cu pedale,
Ai fost tare cuminţel…
(Ce mireasmǎ de…sarmale !)
Nicuşor, ca o fetiţǎ
Ruşinos, nu vii în faţǎ ?!
Ţi-am adus o puşculiţǎ...
Nu mǎ lua mǎ de mustaţǎ !
Lui Getuţa, cǎ mi-ai scris,
Ţi-am adus, cum ar fi se ştie,
Tot ce mǎ-ta ţi-a promis…
(Ah ! Miroase a…piftie !)
Vasilicǎ, nu mǎ minte,
D-aia nici nu-l iau la rost :
Ai fost tu bǎiat cuminte ?!
Cum ? Ce spui ? Cǎ nu ai fost ?!...
Lasǎ, lasǎ cǎ ai fost !
Ia de-aicea de la moşu'!
(Cǎ dupǎ atâta post,
Mǎ ucide…caltaboşu'!)
Ţi-am adus mǎnuşi, şosete
Şi aici o jucǎricǎ,
O pereche de noi ghete…
(Mamǎǎǎ, ce-aş mai trage-o ţuicǎ !)
Mǎi Lenuţo, vin-aproape,
Dacǎ-mi spui o poezie
Scurtǎ (Cǎ sunt plin de ape)
Uite ce-ţi dǎ moşu’ ţie :
Şi creioane colorate,
Jucǎrii şi ciocolatǎ…
(Masa-i plinǎ cu de toate
Musafirii mǎ aşteaptǎ !)
Sacul s-a cam uşurat,
(Chiar şi eu…însǎ de bani !)
Mai am trei daruri de dat…
(Şi-am un vin de Drǎgǎşani !)
…Papucei pentru bunica,
Nu este o soacrǎ rea,
Umbleeee, toatǎ ziulica…
(Poate-aşa mai scap de ea !)
Iarǎ ţie mǎi Mǎrie,
(Care mǎ faci fericit)
O cravatǎ, pǎlǎrie,
Pentru…soţul tǎu iubit,
Iar apoi, sǎ nu tresari (!)
O surprizǎ am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pacheţele mici !
Şi-ţi mai dau şi un sǎrut…
Pentru toatǎ omenirea,
Noaptea asta s-a nǎscut,
Cel ce a adus iubirea !
………………………
Plecǎ moşu’ din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fǎrǎ sǎ prindǎ de veste
Zarva mare de copii…
Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Şi chiar puţintel mirat
La ureche mi-a şoptit :
Moş Clǎciun când a plecat…
Pe mama…a sǎlutat !
Vizita bunicii
(Scamatorie)
Ce bucurie pe Gigel
Când a intrat bunica-n casǎ (!)
În sus sǎrea dragul de el
Cu-o faţǎ-atât de radioasǎ ;
-Ce bine-mi pare c-ai venit (!)
Tǎticu e-n bucǎtǎrie
Şi este gata pregǎtit
Sǎ facǎ o scamatorie….
-Gigele dragǎ, nu vorbi (!)
Chiar vrei sǎ intru în sperieţi ?
-Mamei i-a spus, cǎ de mai vii…
Cicǎ va merge…pe pereţi !
Am scris azi-noapte-o poezie
Am sclis azi-noapte-o poezie
Fiind atâta de miscat
De-un căţelus cu păl buclat
Fălă pălinţi ca să-l mângâie,
Plângea sălacu-ntle boscheţi
Si nemâncat si jegălit,
Da’ nimenea nu s-a oplit
Din gloata male de dlumeţi,
Doal eu, atâta, singulel,
În ochisoli când l-am plivit
Bătând în mine am simţit
O inimioală de căţel,
Si întl-o mică lăclămioală
Ce s-a oplit din culs si ea,
Spelanţe, una-i licălea
Simţind iubile plima oală ;
M-am dus la el, l-am mângâiat,
L-am intlebat “un’ ţi-e mămica ?!”
“Da’ lasă-l jos !” stligă bunica
În blaţe când l-am lidicat,
“Las-o încolo de potaie !”
Mi-a zis din nou, si “hai acas’ !”
Si de mânuţă lău m-a tlas
Până la mine în odaie ;
Nu am putut să dolm deloc,
Atât am plâns, la fel ca el,
Că pe la unspe, usulel,
În noapte-am cobolât din bloc,
Si mintea mi-o luă hai-hui
Pe scăli sălindu-le în zbol,
De nu-l găsesc cled c-am să mol,
Să-l las io-n lume,-al nimănui...
Dal când să ies, aud lătlat (!)
În faţa blocului sedea
Zambilă,-al meu, mă astepta
C-asa, pe loc, l-am botezat ;
L-am luat în blaţe,-atât de mic,
Dând din codiţă mă lingea
Si-atât de mult se bucula
Ca un copil de-al lui tătic,
Dal ieu ce-am fost de felicit (!)
În sân, cu el, până la nouă
Scălile două câte două
Ulcai, că liftu-i paladit ;
Tiptil apoi, ne-am fulisat
Ca hoţii, în bucătălie,
Bunica, nu am vlut să stie
Că mi-a confecționat capul pătlat ;
Si-n castlonelul meu cel mic,
La fel cum îmi dădea mămica,
În lapte i-am muiat pâinica
De ela alb tot pe botic,
Ial cu sampon, întl-un lighean,
I-am făcut baie la blăniţă
De la năsuc pân’ la codiţă,
Bunica dolmea bolovan,
Si să nu dau ial de belea
(Cam lal asa o bunicuţă !)
L-am asezat pe o pelnuţă
Pitit sub patul meu să stea,
C-am să le spun desple căţel
Pălinţilol, că n-am putut
Să-l las, că tale m-a dulut,
Pe societatea asta singulel,
Pentlu că mâine-i o zi male,
Vol fi acas’, după un an,
S-au dus si ei să fac-un ban
Plintle stlăini, peste hotale.
Prima zi de şcoalǎ
E începutul anului şcolar
Dupǎ o varǎ lungǎ de vacanţǎ,
E întâia dimineaţǎ de calvar,
E “crima condamnatǎ de instanţǎ” :
-Scoalǎ Costicǎ ! (mǎ-sa grijulie)
Este târziu, mai eşti încǎ în pat ?!
Însǎ Costicǎ nici nu vrea sǎ ştie :
-La şcoalǎ nu mai merg ! m-am sǎturat !
-Cred cǎ glumeşti, sau vrei sǎ râzi de mine ,
Ţi-am pregǎtit dejunul, e colea,
Ce ţi-a venit (?!) cumva nu-ţi este bine ?
Motive nu gǎsesc cǎ ai avea (!?)
-Da’ nici mǎcar n-am chef sǎ-ţi povestesc,
Pe şcoalǎ sunt mǎmico sictirit,
Copii nu mǎ plac, chiar mǎ urǎsc,
Profesorii la fel, nu mǎ înghit…
-Gândeşte-te mǎcar un pic la bani,
Te rog din nou, fǎ bine şi te scoalǎ,
Sper sǎ-nţelegi…ai cinzeşcinci de ani,
Şi ca director…tre’ sǎ fii la şcoalǎ !
Aici e Americaaa !!!
Din clasa cincea-mi amintesc,
O chestie cumplit de haioasǎ
Şi vreau ca sǎ v-o povestesc
Chiar dacǎ vouǎ nu vǎ pasǎ :
La ora de geografie,
(Aveam o profesoarǎ rea)
Mǎ scoate-a dracului sǎ fie
S-arǎt unde-i America,
Pe-o hartǎ, ce n-am mai vǎzut,
Cât şi peretele de mare,
Iar eu micuţ, m-am şi pierdut
Privind ca mâţu-n calendare :
Îmi plimb eu degetul pe ea,
O iau din China, prin Iran,
(Da’ prof’a mǎ tot urmǎrea)
Ajung, nu mint, cred prin Sudan,
Mǎ urc rapid, vǎd şi Olanda,
Prin India cobor mai greu,
Sudori mǎ iau prin Groenlanda,
Iar prin Maroc vreau la veceu,
Gheţarii, frate, prin Liban
Pe şirǎ se scurgeau uşor,
O cǎutam şi prin ocean,
La poli şi sub ecuator….
Fǎcui ocolu’ la Pǎmânt
În cinci minute de trei ori,
În clasǎ, linişte mormânt,
Se auzeau numai fiori,
Dar mǎ trezesc, din întâmplare,
Cu al meu deget chiar pe ea
Şi strig parcǎ la disperare :
“Aici este Americaaa !!!”
S-a auzit un lung oftat,
O clasǎ-ntreagǎ-n agonie,
Dar profesoara, imediat
Trecu la altǎ strategie :
“Oooo!!! Foarte bine ! “ zise ea,
(Pǎi, mama ei de scorpioancǎ !)
“Acum te-ntreb încǎ ceva :
(Io tot mergând uşor spre bancǎ)
Acest pǎmânt, astǎzi vestit,
Sǎ-mi spui, cin’ l-a descoperit ?”
Şi clasa toatǎ într-un ton,
Cu voci zglobii de clopoţel
A izbucnit la unison :
Cerceeeeel !!!
Poezie de Paşti
Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mǎ regǎsesc în satul meu
La casa bǎtrâneascǎ de pe vale ;
Simt şi acum, pe prispǎ, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingǎşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,
Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi “ziua bunǎ”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bǎtrânǎ ;
Se anunţa o mare sǎrbǎtoare,
Iar martorǎ era şi Luna plinǎ :
Va coborî din morţi, spre Înǎlţare
Isus, a lui Maria, cu luminǎ !
Cǎ începea aşa o primenealǎ,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspǎt, iz de vǎruialǎ,
Se vânturau prin uşa din cerdac,
Ne uşuram şi trupul de povarǎ
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scǎpam şi eu atuncea de ocarǎ,
În ziua când mergeam la spovedit !)
Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, cǎ ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Cǎ popa nu ştia, zicea bunica,
Dar totul se fǎcea cu rânduialǎ
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bǎtrânii bine, fǎrǎ şcoalǎ,
Cum sǎ-L primim pe-al lumii Salvator…
……………………………………
În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horǎ o strângea,
Lumini se arǎtau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,
Ne întorceam cu paşte şi luminǎ,
Bunica ne dǎdea miel din cuptor,
Iar ouǎle-aşteptau pe masa plinǎ
Sfinţite în al nostru tricolor,
Iar la amiezi, pe luncǎ ne-ntâlneam
Gǎtit în straie noi, cum altul nu-i,
Cǎci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se nǎştea şi la-nvierea Lui,
Şi câtǎ bucurie, ‘ntregul sat,
Ouǎ ciocnind cu mare şi cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevǎrat !”
Pe pajiştea cusutǎ-n borangic,
Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncǎ mândrǎ ca o ie,
Mi-a dat ca sǎ le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mǎrie…..
Aş vrea sǎ vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sǎrbǎtoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…..
E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mǎri, de al meu sat,
O lacrimǎ de dor mi se prelinge…..
Simt o speranţǎ-n suflet cum izvoare
Din flacǎra-I ce arde, tumultoasǎ,
La ziua şi sǎtucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasǎ.
Timpul perelor
În fiecare toamnǎ retrǎiesc
Aceleaşi amintiri cu nostalgie,
Când perele în pomi se rumenesc
Mǎ aflu în a mea copilǎrie :
La noi în sat, pe-atunci, aveam de toate,
Gutui şi prune şi atâtea mere,
Toţi pomii erau plini de fructe coapte,
Ce nu aveam, mi-aduc aminte, pere,
Cǎ ne-adunam târziu, pe înoptat,
Bǎieţii toţi, cǎ-n sat nu erau fete
Şi-apoi plecam la pere, la furat,
În satul dinspre luncǎ-n douǎ cete ;
Ştiam cu toţii foarte bine locul,
Ogrǎzile cu perii cei de soi,
Cǎ-n fiecare toamnǎ fǎceam jocul,
Dar şi sǎtenii ne ştiau pe noi (!)…
Şi câte garduri am sǎrit, mǎi frate (!)
Prin mǎrǎcini cu sânul plin de pere,
Cucuie-n cap si muşcǎturi de...spate,
Cǎci câinii n-aveau pic de maniere ;
Dar anii au trecut, eram flǎcǎi
Şi cine mai era ca noi in sat (?!)
De perele din satul dintre vǎi
Aproape cǎ de ele-am şi uitat,
Da-n toamna aia,-n zi de sǎrbǎtoare,
La horǎ, unde toţi ne-am adunat,
S-a auzit venit din depǎrtare
Un zvon de care noi ne-am şi mirat,
Şi nu ştiu cum, fǎrǎ sǎ bag de seamǎ
Aud şi eu, cǎ-mi zise o muiere,
Sǎ mergem toţi flǎcǎii fǎrǎ teamǎ
În satul dinspre luncǎ sǎ luǎm pere ,
Cǎ am plecat cu toţii, pe luminǎ,
Mǎcar sǎ revedem pe unde-am fost,
Când ne-alergau dulǎii-n vreo grǎdinǎ
Şi perii, cǎ-i ştiam chiar pe de rost ;
Da’ ce sǎ vezi (!) nici n-am ajuns în sat,
Cǎ ne-aşteptau cu pere în cǎrare,
Atâtea mândre de nici n-am visat (!)
Şi toate-aveau în pǎr câte o floare,
Am luat şi eu o parǎ şi-am muşcat
Din poala ei, ce-apoi mi-a fost mireasǎ,
Cǎ n-am gǎsit din câte am furat
O alta mult mai dulce şi frumoasǎ ;
De-atunci privim la perii din ogradǎ
Ce i-am sǎdit chiar dupǎ nuntǎ-n zori
Şi i-am pǎzit sǎ nu ajungǎ pradǎ
Celor ce noaptea jefuiesc comori ;
În toamna asta-avem pere de dat,
Cǎ perii-s plini de rod şi bucurie,
Iar fetele ni-s mari, de mǎritat…
Da’ zic şi eu aşa…ca sǎ se ştie.
Vechiul ţol....
Era un ţol, călcam pe el cu milă,
Afară pus, la uşă, la intrare
Pe lutul prispei zilnic copt de-un soare
Ce-n zori grăbit, urcând plin de sudoare
Se cobora cu roua pe şindrilă ;
Bunica, din hăinuţe vechi şi roase
Ce le-am purtat pe rând crescând mereu,
Prin iţe le-a ţesut un curcubeu
De care ştie numai Dumnezeu
Pe câţi i-au încălzit în ierni geroase…..
Păşesc pe el cu-atâta-nfrigurare,
Şuviţe de nuanțe pale şi vii,
Dureri stau împletite-n bucurii
A celora ce-am fost cândva copii….
Păşind pe el îl simt pe fiecare ;
Am fost plecat demult din casa-aceea
Lăsând închisă-a mea copilărie,
Pe prispa coşcovită şi pustie,
Doar ţolul e, la uşă, mărturie,
Sub care stă şi azi ascunsă cheia.
_________________
Valeriu Cercel |
|
