Camelia
Junior
Data inscrierii: 24/Oct/2009
Mesaje: 1
Localitate: Focsani
|
 Trimis: 24/10/2009 10:55 Titlul subiectului: Câmpul cu sori |
 |
|
Camelia Ciobotaru
– născută într-o zi de 7 august 1967, în comuna Moviliţa
din judeţul Vrancea.
Urmează cursurile primare şi gimnaziale în comuna
natală iar cele liceale în Focşani, la Liceul de matemati-
că-fizică „Al. I. Cuza”.
Absolvă Facultatea de Litere şi Ştiinţe din cadrul
Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi revine, ca
profesor de religie, în liceul în care s-a compus (şi unde
profesează şi în prezent).
Miracolul poeziei vine odată cu cel al maternităţii,
fapt care determină ca majoritatea scrierilor autoarei să
fie adresate celor mici (şi nu numai).
Debutează cu volumul „Copilăria ca o poveste”,
Editura Andrew, Focşani, 2007 – Poezii pentru copii
mici, copii mai mari şi pentru cei care au ascunsă copi-
lăria-n buzunar -
Motto: Atunci când nu mai suntem copii, reprezintă că am murit de mult. (Constantin Brâncuşi)
Fiului meu
ALEXANDRU
DARUL DOMNULUI
Dumnezeu mi-a oferit
Darul Său, nepreţuit,
Un copil cu ochi de stele
şi părul numai inele,
cu mânuţe iubitoare
şi cu faţa ca o floare,
cu un zâmbet care-mi spune:
“Iată am venit pe lume,
lângă tine să-nfloresc,
dăruirea să-ţi iubesc,
soare să îţi fiu în viaţă,
strop de rouă-n dimineaţă,
rost să ai şi împlinire,
preţuire, fericire.”
Îl privesc şi spun mereu:
“Mulţumesc lui Dumnezeu,
pentru visul împlinit,
pentru şansa ce-am primit,
de-a-nţelege ce înseamnă
sfânta dragoste de mamă”.
DAR DE ZIUA MAMEI
Mami! Azi, de ziua ta,
Ţin soarele-n palma mea!
Şi din raze am să fac
Pentru tine...un hamac!
Îl voi aşeza în casă,
Numindu-te-mpărăteasă!
Şi-am să-ţi prind în păr cunună,
Din steluţe şi din lună.
Iară din iubirea mea,
Am să-ţi fac mami, perdea!
Somnul să îţi ocrotească,
Sufletul să-ţi odihnească!
FLUTURAŞUL VISĂTOR
Fluturele alb, de varză,
Şi-a făcut culcuş pe-o rază,
Şi-aşteptând norul să plouă
A mai cules încă două
Raze mici, picuri de aur,
Meşterite de un Faur,
Împletite-ncetişor
De mânuţa viselor.
Se va aşeza uşor,
Sub umbrela razelor
Aşteptând, ca după ploaie,
Aripioarele să-şi moaie
În colorații de curcubeu
Să nu fie alb mereu!...
COPIL PICTÂND PRIMĂVARA
Astăzi iarăşi colorez
Ziua tristă de afară,
S-o transform în Primăvară
Încontinuu tot lucrez!
Mai întâi am colorat
Gândul Iernii, cea semeaţă,
Să-nţelegă,-n dimineaţă,
Timpu-i că s-a terminat!
Am împrumutat puţin
Din privirea mamei mele
Şi-am pictat mai multe stele
Dar şi-al cerului senin.
Tot de la ea am luat
Zâmbetul de dimineaţă
Şi l-am pus uşor pe faţă
Soarelui, abia pictat.
Din sufletul tatălui,
Am ales blânda lumină
Şi zbaterea de albină
Spre preaplinul stupului.
Dintr-un nor alb şi pufos
Am conceput un miel şi-un flutur,
Iar din ce-a rămas tot scutur
Florile de măr pe jos.
Şi-aş mai fi pictat un mac!
Dar nu am o surioară
Din guriţa-i roşioară
Roşul să îl iau... Ce fac!...
LEGENDA MĂRŢIŞORULUI
Un fir din albul borangic
Şi-un altul roşu de lânică,
Îmi răsucea, pe braţul mic,
Iubita, draga mea bunică.
Stăteam supus, nedumerit,
Dar mă-ncânta blânda-i lumină,
Când glasu-i dulce, molcomit,
Legenda începea să-mi spună:
-Roşul e sânge de flăcău,
Vărsat în lupta pentru Soare,
Răpit, în taină, de-un zmeu rău
Şi-ascuns în peşteri spre uitare.
Trei anotimpuri s-a luptat
Voinicul nostru din poveste,
Dar sufletul i-a fost curat
Precum e neaua de pe creste.
Zmeul a fost atunci înfrânt!
Fărâme-n zări l-a purtat vântul!
Eliberat, c-un nou avânt,
Soarele-a-mbrăţişat pământul,
Şi-au răsărit pe dată flori,
Fărâme mici, imaculate,
Purtând doar albul din culori,
Simbol al vieţii ne-ntinate.
............................................
De-atunci, copile, prinşi de dor,
Când Iarna mai colindă ţara,
Noi împletim un mărţişor
Să vină iarăşi... Primăvara!
OUĂLE ŞI CURCUBEUL
Făcând doar un concis popas,
La noi în sufragerie,
Curcubeul a rămas,
Captiv... într-o farfurie!
Ouăle ce-au aşteptat,
Ca broscuţele la soare,
Să devină „ou bronzat,”
I-au furat câte-o culoare.
Minunate toate sunt!
Diamante sclipitoare!
Fără să spun vreun cuvânt,
Fac un plan de evadare.
Curcubeul este sfânt!
Moştenit de-ntreg pământul!
Semn al Domnului cuvânt
Şi-al iubirii legământul.
Să-l păstrez, nu m-am gândit,
Pentru mine, nicio clipă!
Prin urmare am ciocnit
Ouăle, în mare pripă.
Şi ca să nu fiu certat
Pentru-atâtea ouă sparte,
Eu „Hristos a înviat!”
Spun la fiecare-n parte!
LĂCRĂMIOARE
Lacrimi mici, de bucurie,
Varsă îngerii în noapte,
Feerie, reverie
De miresme şi de şoapte.
Iar în tainică umbrire,
Zâna florilor coboară
Peste blânda adormire,
Cu-n sărut le împresoară...
Ruşinate se apleacă,
Toate strânse laolaltă,
Şi se-ascund ca într-o joacă
În culcuş de frunză-naltă.
În sclipiri de rouă sfântă,
Zorii le mângâie faţa,
Domnul iar binecuvântă
Lăcrămioarele şi viaţa!...
DILEMĂ
Opt scaieţi a adunat,
Pisoiaşul meu vărgat,
Pe codiţă şi botic,
Şi-acum scânceşte un pic.
Se tot uită rugător,
Cerând parcă ajutor,
Dar se teme c-o să-l doară
Şi s-a ghemuit afară.
I-am vorbit, l-am mângâiat,
De scaieţi l-am curăţat,
Dar, vă spun cinstit, n-am vrut
Din blăniţă îndată ce i-am rupt!
Acum pare peticit,
Ca un preş vechi şi tocit.
Vai de el, bietul pisoi!
Ce să fac? Îmi spuneţi voi?
Că de-l tund c-un foarfece,
O să pară... şoarece!
INVITAŢIE LA JOACĂ
Am să împletesc din frunze
Trei sau patru buburuze
Şi-am să le aşez la soare
Pân’ or căpăta culoare.
Iar de nu s-or colora,
Eu nu mă voi supăra.
Voi lua trei flori de mac
Şi rochiţe-am să le fac.
Sau mai bine patru iau!
Şi la buburuz să dau
Trei petale, pentru frac
Şi un papion cu ac.
Hei! Copile! Tu ce faci
Cu trei frunze din copaci?
Sau chiar patru dacă ai?
Spune-mi repede! Hai!? Hai!?
COPACII PLÂNG FĂRÂME DE CULOARE
Copacii plâng multicolor
Cu dor de flori şi poame.
I-atât’ suspin în plânsul lor...
Aş vrea să-i ţin în palme!
Vântul iar suflă ne-ncetat
Pe caruselul toamnei
Suind, spre cerul înnorat,
Fărâme de culoare.
Stopi mari, îmbobocite flori,
Curg dintr-odată norii,
În cârduri, dispărute-n zări,
Plecat-au iar cocorii.
În vârf de măr, pe-o rămurea,
Rămas-a doar o frunză,
Doar gândul meu, privind la ea,
Viseaz-o buburuză...
E TOAMNĂ?
Şi-n astă toamnă îngerii pictează
Cu aur frunzele în zborul lor,
Iar nori întunecaţi cerul brăzdează
Asemeni stolului aflat în zbor.
Pe ramuri fructele stau pârguite
Şi-aşteapt-al mâinilor frenetic zbor.
Două guriţe zâmbesc, pregătite
Să guste din preasfânt nectarul lor.
Poznaşi, un băieţel şi o fetiţă
Ar vrea s-ajute dar vedeţi... nu pot!
Chiar cocoţaţi aşa, pe o lădiţă,
Au doar un metru cu pantofi cu tot.
În ochii lor e-atâta primăvară!
Şi păsările se opresc din zbor
Întrebându-se iar, a câta oară:
„E toamnă? Sau ne-a păcălit un nor!?”
DAR UN NAS ŞI O GURIŢĂ
Cu penelu-i fermecat
Crivăţul, din miazănoapte,
Suflă flori, nenumărate,
Pe ferestrele din sat.
Doar un nas şi o guriţă
Se opun cu-nverşunare,
Iar mânuţa de fetiţă
Strică-a gerului lucrare.
Suflă gerul! Şi fetiţa!
El se-ncruntă! Ea-i zâmbeşte!
Iar cu nasul şi guriţa
Supărarea îi topeşte!
OMUL DE ZĂPADĂ
Am furat, azi, din cămară,
Doi cărbuni, un dop şi-o oală.
Aaa! Şi-un morcov am luat!
Dar de foame... l-am mâncat!
Din zăpadă am făcut
Un om mic şi cam urât.
Nici un băţ nu am avut
Braţ să-i pun, măcar atât...
Omul însă mi-a zâmbit,
Şi mi-a spus încet, şoptit,
Că m-aşteaptă să mai cresc,
Mai frumos să-l potrivesc.
EU
Bucheţele de steluţe,
Strâns legate de mânuţe
Într-o horă lucitoare,
În ghirlanda cea mai mare,
Hotărât-au să danseze,
Bradul să îl lumineze
Cu lumini de curcubeu.
Lângă brad?!...sunt numai eu
Şi-o mulţime de pachete,
Pregătite să aştepte
Semnatari, cu mic cu mare,
În ziua de sărbătoare
Conţinutul să golească,
Darurile să-şi găsească.
Sunt tentat, vă spun cinstit,
Toate eu să le deschid.
Şi cum toţi din casă dorm,
Prinşi în omenirea viselor,
Am scris, privat de de regrete,
Etichete pe pachete.
Litere neştiind multe
Şi ca să nu se confunde,
Pe toate am scris, cu greu,
Mare,clar şi simplu...EU!
IARNA
Cotropită prin răzoare
De surata-i mai haină,
Toamna-şi lasă haina fină,
În nuanțe nenumărate.
Doar pe-alocuri, stau uitate,
Pe crenguţe şi prin glod,
Triste mărturii de rod
Şi-amintiri nenumărate.
Cu privirile-i de ceaţă,
Stăpânire pune Iarna,
Şi-şi întinde mândră haina,
De zăpadă şi de gheaţă.
Suflă Crivăţul fierbinte!
Totu-n cale pârjoleşte!
Iarna mândră, lung priveşte...
„Nimeni nu-mi va sta-nainte!”
Se înşală, cu tăgadă;
De copii ea a uitat,
Când cu sănii, ne-ncetat,
Parcă zboară pe zăpadă.
Iureş, zarvă, bucurie,
Bulgări, oameni de zăpadă!
Crivăţul? Nu par să-l vadă!
Pentru ei ...e feerie!!!
RAIUL CÂINILOR
E dimineaţă. Gerul arde crunt!
Şi aerul parcă-a-ncetat să mai respire!
Doar lâng-un gard, un ghemuleţ mărunt
Scânceşte ne-ncetat în părăsire.
Un boţ de blană, învelit în fulgi
Şi-n ţurţuri destul de lungi de promoroacă,
Visează-ntruna la hăinuţe lungi,
Sperând că iarna o să treacă.
Spre prânz, trecând prin dreptul lui
Un puşti, c-un strop mai mare decât ghemul,
În grabă l-a ascuns în vesta lui,
Luptându-se cu frigul şi cu gerul.
Ascuns în casă sub un scăunel,
Căţelu-şi spunea cu uimire,
Privind la păturica de sub el:
„Desigur, Raiul câinilor nu-i nălucire!”
DOAR PENTRU COPIII BUNI!
-Sănioară, cum de zbori
Şi mă înalţi printre nori,
Fără aripi sau căluţi,
Fără iepuraşi drăguţi?
-Sunt copila vântului
Şi nepoata gândului,
Tălpi am razele de soare
Şi alunec prin ninsoare
Purtată de gândul tău
De copilaş bun, nu rău!
Pe copiii răi, când vin,
Eu în spate nu îi ţin!
CINE EŞTI TU, FULG DE NEA?
-Cine eşti tu, fulg de nea?
-Sunt fărâmă dintr-o stea
Sau şoaptă de îngeraş
Pentru tine copilaş!
-Ce vrea îngerul să-mi spună?
-Să ai în suflet lumină,
Pace în şoptiri şi fapte
Şi iubire pentru toate.
Cuvântul să-ţi fie soare,
Privirea mângâietoare,
Inima să-ţi fie plină
Doar de flori, excluzând neghină.
Să creşti mare, credincios,
Să vorbeşti mereu frumos,
Iar când vezi boabe de rouă,
Sau cu flori de nea că plouă,
La rugă să-ngenunchezi,
Domnului să-i mulţumeşti
Şi nicicând să nu cutezi
Fără dragoste să creşti.
-Dar de ce brusc te-ai topit
Când în palmă te-am primit?
-Azi sunt lacrimă de nea,
Mâine rouă pe o stea,
Apoi mă strecor uşor,
Strop de cer într-un izvor,
Iar abur, iar norişor,
Domnului ascultător...
VIIINE MOŞU’!
Moşu-apare-n miez de noapte,
Din ţinuturi depărtate,
Trage renii albi de hăţuri
Precum caii de juvăţuri.
Renii-aleargă, muşcă jar
De scântei în jur apar.
Săniuţa zboară-n vânt
Ca desprinsă de pământ.
Fiindcă-i tocmai de Ajun
Şi-i momentul oportun,
Moşul şi-a confecționat un bici,
Din steluţe şi nori mici,
Şi tot mână, până-n seară,
Să n-ajungă de ocară.
Zboară, zboară, zboară, zboară,
Nu-i o treabă prea uşoară!
Pe la geamuri stau de pază
Pe Moşu’ dorind să-l vază,
Cu năsucuri îngheţate
Până hăăăt în miez de noapte,
Copilaşi mai mari, mai mici,
Ba chiar şi părinţi de pici
Repetând, în gândul lor,
Poeziile de zor.
Dar trimis, cu tainic plan,
Ene, bătrânul hoinar,
Mi-i sărută-ncetişor
Pe năsucul roşior,
Iar pe genele-obosite
Lasă somnul să le cânte
Şi dispare fără veste
Precum duhul din poveste.
Moş Crăciun, ca într-un joc,
A oprit timpul în loc
Şi aşează pe-ndelete,
Mii de vise în pachete.
COPILUL CARE VINDE VISE
Viseeee!!! Vise de vânzare!
Aşezate-n galantare
Vise mari şi vise mici
Făurite-acum, aici!
Viseeee!!! Vise de vânzare!
Vise-flori cu aripioare
Să vă poarte, fără veste,
Pe tărâmuri de poveste!
Viseeee!!! Vise de vânzare!
Brize, valuri cântătoare,
Curcubeie înnodate
De steluţe atârnate!
Viseeee!!! Vise de vânzare!
Fluturi, nori, privighetoare
Să vă cânte, să vă-ncânte,
Flori de colţ în vârf de munte!
Viseeee!!! Vise de vânzare!
Pace-n suflet, sărbătoare,
Doar iubire-mpachetată
Fără dată limitată!
Viseeee!!! Vise de vânzare!
Râset de copil şi soare,
Bucurie, înălţare,
Îngeri, înspre cer cărare!...
Viseeee!!! Vise de vânzare!
Preţul n-are-asemănare!
Doar un strop de bunătate
Şi primeşti visele toate!
Viseeee!!! Vise de vânzare!
Viseeee!!! Viseeee!!! De vânzareeee!!!
Copiilor cu deficienţe de auz
Sunt…U N I C…
Frumoasă eşti copilărie
Chiar de eşti „ prea tăcută ” pentru mine...
Dar mai frumos mi-e jocul îngeresc
Pentru că nu pot azi, prin vorbe, să jignesc...
Şi chiar de par mai diferit ca altul,
La fel de-aproape ni-i „Înaltul”...
Iar cel ce vrea cu-adevărat să mă cunoască,
Îmi va citi-n privirea-mi îngerească
Şi vorbe... şi dorinţe... şi durereri...
Şi ce simt azi... şi ce-am trăit mai ieri...
Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că braţe mi-a lăsat
Atunci, când graiu-n ceruri „mi-a uitat”,
Să pot părinţii-n braţe să mi-i strâng
Şi să-i iubesc atunci când plâng
Gândindu-se, că poate-i vina lor...
Şi nu-mi pot fi mereu de ajutor.
Să le pot şterge lacrima uşor
Şi să le desenez, încetişor,
O inimă , o floare şi un flutur’ mic
Să înţeleagă că de fap... eu sunt ...U N I C...
![list=][/list][list=][/list]
_________________
Cu pretuire,
Camelia
"Atunci cand nu mai suntem copii, inseamna ca am murit de mult." Constantin Brancusi |
|
